Au început să intre banii pe cardurile educaționale pentru elevii din familiile sărace

Au început să intre banii pe cardurile educaționale pentru elevii din familiile sărace
Ce trebuie să știe părinții?
Cardurile educaționale în valoare nominală de 500 de lei, cu care părinţii din familiile cu venituri reduse pot cumpăra îmbrăcăminte și rechizite pentru copii, au început să fie încărcate cu bani. Transferarea sumelor are loc cu circa două săptămâni de întârziere.
“Tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei, acordate elevilor care provin din familii cu situație financiară precară, au început să fie alimentate cu bani“, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, precizând că, la nivel naţional, sunt 485 de mii de astfel de tichete validate.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență OUG nr. 83/2023, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic, sunt eligibili preșcolarii înscriși în învățământul de stat, în situaţiile în care venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei.
Pot beneficia de acest ajutor și elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Sumele nu pot fi retrase în numerar de pe cardurile educaționale, ci folosite pentru cumpărarea de rechizite şi îmbrăcăminte necesară frecventării şcolii şi grădiniţei.
Citește și:
- 10:11 - Proteste violente în Franța: peste 150.000 de oameni vor salarii mai mari și cer demisia Guvernului
- 09:38 - Turiștii români fug în străinătate din cauza prețurilor de la noi
- 12:04 - 1 mai 2026: 16 ani de la înființarea UNPR
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News














