Salvamont: 70 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamont: 70 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
23 dintre acestea au fost transportate la spital
70 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 23 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 63 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri - 11 - au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Voineasa, cu şase solicitări.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 70 de persoane. Dintre acestea, 23 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont.
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
- 07:52 - Cinci morți într-un incendiu la o rafinărie în Mexic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News












