Român ucis cu sânge rece în Italia: familia lui Aurel cere ajutor cu disperare pentru a-i aduce trupul acasă

Român ucis cu sânge rece în Italia: familia lui Aurel cere ajutor cu disperare pentru a-i aduce trupul acasă
A fost ucis în Italia în condiții încă neclare
Un român de 38 de ani, Aurel Ivanovici, a fost ucis în Italia în condiții încă neclare, iar familia încearcă acum să îi repatrieze trupul pentru a-l înmormânta pe bărbat la el în țară. Costurile sunt însă peste posibilitățile lor, motiv pentru care rudele au lansat un apel la donații.
Potrivit Sorinei Moraru, sora bărbatului, familia a aflat luni, 19 ianuarie 2026, că Aurel a fost ucis în localitatea Torremaggiore, provincia Foggia. Pe Facebook, femeia a transmis un mesaj emoționant, cerând sprijin pentru a‑l aduce acasă:
„Cu inimile sfâșiate, vă anunțăm că fratele nostru a fost ucis în Italia. Dorința familiei este să îl aducem acasă, în România, pentru a‑l conduce pe ultimul drum așa cum se cuvine”.
Român ucis cu sânge rece în Italia. Familia nu are bani să îl aducă în țară
Aurel era originar din satul Viile, comuna Fărtănești, județul Galați. Nu era căsătorit și nu avea copii. Despre împrejurările morții, sora lui spune că „a fost ucis, dar nu prea știm prea multe”. Potrivit acesteia, autoritățile din Italia nu au oferit prea multe informații. Pentru repatriere este nevoie de o sumă pe care familia nu o poate acoperi, astfel că rudele au pus la dispoziție două conturi pentru cei care doresc să ajute.
„Dumnezeu să te ierte frățiorul meu! Vei rămâne veșnic în inimile noastre”, a scris Sorina Moraru.
Sursa: Realitatea Din Italia
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
- 07:52 - Cinci morți într-un incendiu la o rafinărie în Mexic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News












