PHENIANUL A LANSAT MAI MULTE ''RACHETE BALISTICE CU RAZĂ SCURTĂ DE ACŢIUNE'' SPRE MARE

PHENIANUL A LANSAT MAI MULTE ''RACHETE BALISTICE CU RAZĂ SCURTĂ DE ACŢIUNE'' SPRE MARE
Coreea de Nord efectuează în mod regulat teste de arme
Coreea de Nord a lansat joi mai multe "rachete balistice cu rază scurtă de acţiune" în direcţia mării, a anunţat armata sud-coreeană, precizând că analizează incidentul, relatează AFP.
Phenianul a lansat mai multe "rachete balistice cu rază scurtă de acţiune (...) spre Marea de Est (denumire coreeană pentru Marea Japoniei) în jurul orei 07.10 (miercuri, 22.10 GMT)", a indicat statul-major interarme al Coreei de Sud.
Acest organism a precizat că analizează incidentul şi "împărtăşeşte informaţiile" cu autorităţile americane şi japoneze.
Ministerul japonez al Apărării, la rândul său, a confirmat lansarea a cel puţin unei rachete balistice nord-coreene.
Phenianul a efectuat adesea lansări de rachete în trecut în jurul datei de 9 septembrie, aniversarea înfiinţării Republicii Populare Democrate Coreeană în 1948.
De asemenea, a efectuat al cincilea test nuclear pe 9 septembrie, în 2016.
Într-un discurs ţinut săptămâna aceasta, cu ocazia celei de-a 76-a aniversări de la înfiinţarea ţării, liderul Kim Jong Un a declarat că Coreea de Nord intenţionează să-şi consolideze arsenalul nuclear pentru a "face faţă oricăror acte de ameninţare din partea statelor sale rivale, dotate cu arme nucleare".
Coreea de Nord efectuează în mod regulat teste de arme, într-un context de tensiuni cu Seulul.
Phenianul a lansat, de asemenea, mii de baloane cu gunoi spre sud din luna mai, pretinzând că acţionează drept represalii la baloanele cu material propagandistic lansate către ţara lor de către activişti sud-coreeni.
Relaţiile dintre cele două Corei sunt la cel mai scăzut punct din ultimii ani. Nordul a anunţat recent desfăşurarea a 250 de lansatoare de rachete balistice la frontiera sa de sud.
Ca răspuns la aceste acţiuni, Coreea de Sud a reluat difuzarea de propagandă de-a lungul graniţei, a suspendat complet un acord militar menit să reducă tensiunile şi a reluat exerciţiile cu muniţie reală pe insulele frontaliere şi în apropierea zonei demilitarizate care împarte Peninsula Coreeană.
AGERPRES
Citește și:
- 10:11 - Proteste violente în Franța: peste 150.000 de oameni vor salarii mai mari și cer demisia Guvernului
- 09:38 - Turiștii români fug în străinătate din cauza prețurilor de la noi
- 12:04 - 1 mai 2026: 16 ani de la înființarea UNPR
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News














