Ministrul Agriculturii cere renunțarea la LEGEA PORCULUI - Animalele pot fi sacrificate în curte

Ministrul Agriculturii cere renunțarea la LEGEA PORCULUI - Animalele pot fi sacrificate în curte
O ședință de urgență a avut loc luni dimineața, la ora 07.30, la Ministerul Agriculturii
O ședință de urgență a avut loc luni dimineața, la ora 07.30, la Ministerul Agriculturii, pentru a clarifica normele de aplicare ale „legii porcului”. Această întâlnire a fost convocată în urma unui scandal generat de noile norme emise de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Veterinară (ANSVSA), care au interzis vânzarea porcilor proveniți din gospodării și comercializarea cărnii provenite de la acești porci.
A fost ședință de urgență după scandalul pe legea care le interzicea românilor să își vândă porcii din gospodărie! Potrivit unor surse, ministrul Agriculturii a convocat echipele de specialiști și a cerut ca legea să fie modificată de urgență.
Legea porcului a fost introdusă cu intenția de a reglementa și a îmbunătăți condițiile de creștere și sacrificare a porcilor în România pentru siguranța alimentară. Cu toate acestea, unele dintre prevederile legii au avut un impact negativ asupra producătorilor locali și a consumatorilor tradiționali.
În cadrul ședinței, ministrul Florin Barbu a subliniat importanța găsirii unui echilibru între reglementările de siguranță alimentară și sprijinirea producției tradiționale, care joacă un rol vital în economia rurală a țării. Normele trebuie revizuite pentru a permite vânzarea porcilor din gospodării și comercializarea cărnii lor, cu condiția ca aceste produse să respecte anumite standarde de igienă și siguranță.
Prin noile modificări cerute de Ministrul Agriculturii, oamenii vor putea să-și comercializeze porcii crescuți în curte. Ca o măsură de precauție pentru combaterea pestei porcine africane, va fi necesar un aviz de la medicul veterinar, din care să reiasă că animalul sacrificat nu este bolnav.
Citește și:
- 12:31 - Cum s-au activat vuvuzelele sistemului să denigreze Realitatea. Televiziunea Poporului are toate datoriile plătite la zi
- 11:45 - Cristian Rizea anunță lansarea aplicației RIZEA TV: „Nimeni și nimic nu va mai putea opri vocea noastră!”
- 11:32 - Călin Georgescu, mesaj crucial pentru români: „Mineritul trebuie protejat total, toate minele din țara românească trebuie deschise. Toți minerii trebuie respectați”
- 10:38 - Alexandra Păcuraru: ”Simion și Georgescu, atacați pentru că nu sunt de vânzare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News












