INFOTRAFIC - Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din România

INFOTRAFIC - Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din România
Sâmbătă dimineaţă, nu sunt drumuri blocate şi că se circulă în condiţii de iarnă
Centrul INFOTRAFIC transmite sâmbătă dimineaţă că nu sunt drumuri blocate şi că se circulă în condiţii de iarnă în zona montană a judeţelor Caraş-Severin şi Gorj, nefiind însă instituite restricţii. De asemenea, plouă, carosabilul fiind umed, în 11 judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi în Bucureşti.
”Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Se circulă în condiţii de iarnă în zona montană a judeţelor Caraş-Severin şi Gorj, fără a fi impuse restricţii de circulaţie.Sunt semnalate precipitaţii sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed, pe raza judeţelor Argeş, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, dar şi în mun. Bucureşti”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Piteşti-Sibiu, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţiile unor precipitaţii sub formă de ploaie, vizibilitatea fiind bună.
Poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu multă atenţie, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră pe care o efectuează, să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule, să evite depăşirile riscante şi să adapteze viteza la condiţiile de trafic, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului!
Citește și:
- 08:16 - Arabia Saudită avertizează că își rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului
- 08:01 - Trump amenință cu distrugerea zăcământului iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou instalațiile de GNL din Qatar
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News












