De ce nu participă România la Eurovision 2024. Anunțul oficial al TVR

De ce nu participă România la Eurovision 2024. Anunțul oficial al TVR
De ce nu participă România la Eurovision 2024. Anunțul oficial al TVR
România nu va participa în 2024 la Eurovision! Anunțul a fost făcut de reprezentanții TVR.
Consiliul de Administrație TVR a decis în cursul zilei de joi, 25 ianuarie 2024, că România nu va trimite niciun reprezentant la ediția din acest an a concursului Eurovision Song Contest (ESC). Hotărârea a fost luată în ședința de astăzi, 25 ianuarie, cu 5 voturi „pentru", 4 „abţineri" şi 4 „împotrivă".
Potrivit site-ului TVR.ro, Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv pentru 2024, care nu conține suficiente fonduri pentru ca România să poată participa la Eurovision.
Astfel, în 2024, TVR va aloca resurse pentru alte producții și proiecte, precum transmiterea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, continuarea procesului de retehnologizare, investiţii în sistemul de producție al ştirilor, continuarea investiţiilor în noul sediu al TVR Craiova și alte proiecte de modernizare amânate.
Mai mult decât atât, reprezentanții au transmis că lipsa țării noastre din listele Eurovision se datorează „constrângerilor financiare şi a dorinţei de a reprezenta România la un nivel performant".
Eurovision 2024 va avea loc în oraşul Malmö din Suedia, ţara al cărei reprezentant a câştigat ediţia din 2023 a concursului.
TVR menționează că, de-a lungul anilor, mai multe ţări (Ungaria, Turcia, Bulgaria, Muntenegru, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina sau Macedonia de Nord) au decis să nu participe la concursul internaţional.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 10:11 - Proteste violente în Franța: peste 150.000 de oameni vor salarii mai mari și cer demisia Guvernului
- 09:38 - Turiștii români fug în străinătate din cauza prețurilor de la noi
- 12:04 - 1 mai 2026: 16 ani de la înființarea UNPR
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Irlanda și pe Google News














